Glob sticlă aspect piatră, 10 cm

85,00 lei560,00 lei

Elegantia, luxul și nostalgia sunt elemente esențiale ale stilului baroc. Decorațiunile de Crăciun baroque sunt o modalitate elegantă și sofisticată de a aduce spiritul sărbătorilor în casa ta.

 

Fiind realizate manual, produsele pot diferi ușor de imaginile prezentate pe site.

Descriere

Glob sticlă aspect piatră, 10 cm, cu aplicații model baroque

 

Materiale:
  • glob sticlă fină, suflat de artizani români
  • lut de modelaj
  • șnur rotund auriu aspect metalizat
  • stativ metalic vopsit auriu
  • vopsea acrylică
  • lac crapare
  • pastă de învechire
Dimensiuni:
  • diametru glob sticlă 10 cm
  • înălțime stativ metalic 22 cm

Fiind realizate manual, produsele pot diferi ușor de imaginile prezentate pe site.

Întreținere și depozitare:

  • Globul se sterge cu grijă de praf,  cu o cârpă moale, având grijă să nu deteriorăm dantela de silicon
  • Se va feri de umezeală și temperaturi extreme
  • Se va depozita învelit in hartie pentru a nu se agăța dantela de alte decorațiuni aflate în aceeași cutie cu onamente de Crăciun

 

Produsul ”Glob sticlă aspect piatră, 10 cm” se vinde în diverse tipuri de ambalare.

 

CUTIILE FOLOSITE SUNT FRUMOASE ŞI BINE EXECUTATE, ADUSE DIN IMPORT SAU EXECUTATE LA COMANDĂ

 

  1. Glob fără cutie cadou. Va fi expediat bine asigurat în folie cu bule și cutie carton transport.
  2. Cutie cadou individuală, 12x12x12 cm. Este executată la comandă, din carton natur de grosime 0,8 mm.
  3. Cutie cadou individuală, deluxe, 12x12x14 cm. Este executată la comandă, din carton gros rigid 1,5 mm îmbrăcat în hărtie fină. Este iscripționată cu auriu. Capacul este decorat cu fundă saten rosie,, culoare specifică Crăciunului.
  4. Cutie cadou individuală, 11x11x17 cm. Este produsă în Italia, din carton alb texturat, cu aspect de piele naturală și folie rigidă transparentă. Pentru o prezentare elegantă, globul este prins de capacul superior.
  5. Cutie cadou înaltă, 11x11x24 cm. Este produsă în Italia, din carton alb texturat, cu aspect de piele naturală și folie rigidă transparentă. Este destinată ambalării stativului metalic cu globul comandat.
  6. Cutie cadou din carton natur, cu fereastra transparentă 21x21x11 cm, pentru seturi de 4 globuri.
  7. Cutie cadou deluxe mare, tip carte, 34x22x11cm, pentru seturi de 6 globuri. Executată la comandă, 90% manual, din carton mucava gros de 2 mm, îmbrăcat în hârtie roșie fină texturată. Capac inscripționat cu auriu exterior și interior, cu panglici saten pentru închidere.

 

Mod de realizare general pentru aceasta tehnică:

 

  • Se umple matrița cu lut de modelaj și se presează foarte bine, pentru a se distribui uniform, fără ”bule”. Excesul de lut se îndepărtează cu o lamă , cu grijă pentru a nu tăia matrița sau rupe modelul. Cu foarte mare atenție se scoate forma obținută, căt este udă și maleabilă.  Cu cat modelul este mai complicat, cu multe adâncituri, cu atât riscul de rupere este mai mare. Se lipeste cu adeziv pe globul bine degresat în prealabil. Se repetă pentru toate  modele baroque ce înconjoară globul. Se acoperă modelul cu o folie stretch perforată (pentru a permite uscarea) pentru a preveni deplasarea aplicațiilor de lut  în timpul uscării lutului. Se lasă la uscat cel putin 24 ore.
  • După uscarea perfectă a lutului, se trece la vopsirea globul astfel obținut. Primul strat este o vopsea specială – ”primer”- care aderă foarte bine la sticlă. Pentru acest model, se va vopsi doar partea de jos și modelul. Apoi lacul nr. 1 de crăpare, care va face sa ”crape” lacul nr 2.  Primul lac se lasă la uscat, dar atenție, nu trebuie să fie perfect uscat, altfel nu mai acționează așa cum trebuie.
  • To globul este apoi pelucrat cu pastă de învechire/patinare, ce intră în adânciturile modelului și în crăpăturile ce apar in ultimul strat de lac. Cu o cărpa moale se șterge cu diluant surplusul de pastă de pe model și glob. Pe proeminențele modelului se aplică  ceară  aurie cu aspect metalic.
  • Se lasă la uscat/aerisit cel puțin 24 de ore pentru uscarea perfectă și eliminarea mirosului de diluant.

 

Crăciunul este plin de tradiții și obiceiuri, mai vechi sau mai noi, este magia sărbătorilor petrecute alături de cei dragi. De la decorarea casei și impodobirea bradului, până la deschiderea cadourilor în dimineața de Crăciun, totul are în centru bucuria din ochii celor pe care îi iubim și căldura momentelor speciale trăite împreună
Decorațiunile speciale pentru Crăciun, creație proprie Minina, sunt realizate manual, cu pasiune și atenție la detalii. Sunt ornamente de lux, elegante si deosebite cu care veți putea crea o atmosferă festivă de Sărbători plină de eleganță și stil. Dar pot fi și cadouri rafinate- cadouri pentru profesori sau cadouri pentru prieteni- un cadou Secret Santa între colegi, foarte apreciat, oferit cu drag si primit cu bucurie.

 

Împodobirea bradului de Crăciun

Puține momente din an se compară cu sărbătorile de iarnă. Perioada Crăciunului este una plină de farmec și semnificație, presărată cu bucurii, cadouri și momente speciale. Probabil că cea mai așteptată tradiție este aceea a împodobirii bradului. Pe măsură ce acesta este decorat cu globuri, luminițe și beteală, spiritul Crăciunului își face din ce în ce mai simțită prezența.

În tradiția creștină, istoria împodobirii bradului începe din în secolul al 16-lea. Se consideră că prima persoană care a așezat ornamente într-un astfel de copac a fost Martin Luther, reformatorul protestant. În acest scop, el a folosit lumânări. Înainte de această etapă, preoții din secolele precedente foloseau crenguțe proaspete drept ofrandă pentru divinitate cu ocazia sărbătorilor.

Persoanele rafinate, preocupate de decorațiuni interioare și cu simț estetic vor dori să se bucure de un brad aspectuos și elegant. Așadar, în articolul de mai jos, vei găsi o serie de sfaturi și recomandări pentru decorarea acestuia, dar și numeroase idei care să te inspire.

Etape și reguli estetice privind împodobirea bradului de Crăciun

În seara din Ajun, momentul tradițional când se împodobește bradul, majoritatea familiilor se bucură de acest obicei magic alături de cei dragi. Cu toate acestea, dacă ai parte de o vacanță îndelungată, nu ar trebuie să eziți să decorezi pomul mai devreme de 24 decembrie, pentru a te bucura mai multă vreme de el.

Pentru unii, împodobirea copacului de Crăciun poate fi considerată o joacă de copii. Pentru alții, acest proces este unul laborios, decorațiunile sunt alese și asortate cu mare grijă, iar pașii urmați sunt atent plănuiți dinainte.

Iată care sunt etapele decorării pe care ar trebui să le urmezi, dacă îți dorești ca bradul tău să aibă o înfățișare elegantă și să nu arate haotic:

  • Amplasarea într-un loc potrivit

Alegerea locului în care va sta brăduțul pe perioada sărbătorilor este la fel de importantă precum împodobirea în sine. Va trebui să optezi pentru un loc în care acesta să stea în siguranță, fără să riște să fie dărâmat, de unde poate fi admirat de către membrii familiei. Dacă este ascuns într-un colț, își va pierde tot farmecul.

De asemenea, trebuie să te asiguri că are suficient spațiu și că ramurile nu sunt îndoite. Evită să-l așezi lângă surse de căldură, pentru că se va usca foarte repede. Dacă va sta într-o încăpere cu șemineu, amplasează-l la cel puțin un metru distanță de acesta. În mod ideal, brăduțul ar trebui să se vadă și din exterior, pentru a te putea bucura de el și din curte, dacă locuiești la casă.

  • Aranjarea instalației luminoase

După ce ai poziționat bradul, primul pas pe care trebuie să îl urmezi este să îl împodobești cu beculețe. Este important să nu începi direct cu globurile sau cu alte decorațiuni, deoarece, dacă lași instalația pentru final, bradul va avea un aspect nereușit. Firul de la instalație se va afla peste ornamente și le va fura din strălucire.

De asemenea, beculețele pot fi așezate peste tot în brad, inclusiv mai aproape de tulpină, pentru un efect fermecător. Este recomandat ca acestea sa fie aranjate în mod circular în jurul copacului, pentru a asigura uniformitatea luminițelor. În funcție de dimensiune, poți utiliza una sau mai multe instalații. Cu cât beculețele sunt mai numeroase, cu atât brăduțul va fi mai spectaculos. Nu trebuie însă să exagerezi.

  • Împodobirea cu ghirlande

Beteala ar trebui să îmbrace în mod armonios bradul și să fie dispusă în același sens cu instalația luminoasă, dacă are o lungime mare. În cazul în care folosești mai multe piese scurte, acestea pot fi dispuse și pe verticală. În funcție de stilul pe care l-ai ales pentru împodobire, poți utiliza ghirlande din abundență sau poți chiar sări peste acest pas.

Important este ca beteala să lase loc și celorlalte decorațiuni, care sunt la fel de importante, și să nu le ascundă.

  • Adăugarea decorațiunilor

Acest pas trebuie îndeplinit, de asemenea, cu mare grijă. Ca să obții un aspect plăcut, va trebui să distribui decoratiunile uniform în brad. Cu alte cuvinte, nu aglomera multe podoabe într-o parte și nu lăsa alte zone descoperite. Dacă folosești mai multe tipuri de ornamente, ai grijă să le amesteci între ele, astfel încât să nu ai mai multe globuri de aceeași culoare într-o anumită regiune și figurine identice în alta.

Ordinea adăugării ornamentelor ar trebui să pornească de la decorațiunile de mari dimensiuni și să continue cu cele de mărime redusă. Altfel, riști ca după ce ai agățat globurile mici, să le acoperi cu figurinele mari.

După ce au fost adăugate toate decorațiunile pe ramuri, nu mai trebuie decât să o adaugi pe cea destinată vârfului de brad. În funcție de stilul pe care l-ai ales, aceasta poate avea diverse forme.

Asortarea culorilor și tipurilor de decorațiuni

Este esențial ca împodobirea bradului să urmeze un plan coerent și nu amesteci diverse stiluri sau game de culori, fără ca acestea să se potrivească între ele. De exemplu, poți alege să decorezi în registru clasic, modern sau minimalist.

Nuanțele utilizate trebuie sa fie limitate, altfel riști să sfârșești cu un brad lipsit de rafinament. Culorile utilizate pot fi din aceeași gamă sau pot fi complementare: tonuri calde sau reci, combinații de alb și negru, alb și albastru, alb și roz sau alte perechi cromatice.

Un alt aspect pe care trebuie să-l ai în vedere este alegerea unui stil care se potrivește cu estetica pe care ai utilizat-o în amenajarea casei. Într-un living scandinav se potrivește un brad decorat în stil minimalist, cu ornamente geometrice și culori deschise, neutre.

Dacă înfățișarea încăperii este de inspirație clasică sau romantică, atunci poți apela la culori intense și o abundență de globuri și beteală. Aceeași regulă se aplică și pentru stilul rustic.

Idei pentru împodobirea bradului de Crăciun

După ce te-ai familiarizat cu indicațiile de împodobire, este momentul să cauți idei și inspirație pentru propriul brad. În continuare, vei găsi mai multe sugestii care să-ți ușureze decizia.

Brazi de Crăciun decorați în stil tradițional

Deoarece Crăciunul reprezintă pentru multe persoane o ocazie de a-și aminti de copilărie și de a se bucura de obiceiuri vechi, abordarea tradițională este foarte apreciată de majoritatea oamenilor.

Culori tradiționale

Nuanțele convenționale pentru ornamente de Crăciun sunt roșu și alb, alături de galben și uneori verde, ultimul fiind inspirat din natură. De aceea, dacă îți dorești un brad autentic, compune o paletă cromatică formată parțial sau în totalitate din aceste culori. Poți combina alb și roșu, roșu și galben sau toate opțiunile enumerate.

Verdele sugerează renașterea naturii și este asigurat de frunzele bradului, roșul este inspirat din hainele lui Moș Crăciun și reprezintă o culoare complementară cu cea a cetinii. Galbenul sau auriul fac trimitere la steaua călăuzitoare, iar albul este, în mod evident, reprezentarea zăpezii.

Tematica decorațiunilor

Globurile și figurinele tradiționale sunt inspirate din temele religioase, folclorice sau botanice și înfățișează de multe ori lumânări, îngerași, clopoței, stele, țurțuri, reni, pe Moș Crăciun, fulgi de zăpadă, floarea numită Crăciuniță, bulgări, conuri de brad, măceșe sau altele asemenea. Beteala poate fi simplă sau cu patternuri în carouri ori în spirală, de exemplu.

Stilul tradițional presupune numeroase ornamente și beculețe decorative, deci nu ezita să împodobești bradul într-un mod abundent, care să sugereze bogăție și confort. În definitiv, sărbătorile de iarnă sunt o perioadă în care te răsfeți alături de cei dragi, iar acest lucru se poate reflecta și la nivel estetic. Asta nu înseamnă că poți amesteca orice tip de decoratiuni, ci trebuie să păstrezi coerență în selectarea acestora.

Brazi de Crăciun împodobiți în stil și nuanțe moderne

De-a lungul anilor, creatorii de decorațiuni au început să fie din ce în ce mai îndrăzneți și să recreeze diverse teme care pot fi surse de inspirație pentru aranjarea bradului.

Stilul rustic

Una dintre abordările apreciate este cea rustică. Dacă amenajarea casei tale îți permite, folosește decoruri inspirate din natură. O parte dintre ele sunt similare cu cele utilizate în brazii tradiționali. Fulgii de nea, conurile, globurile realizate din sfoară și materiale naturale, precum lemnul, figurinele care imită fulgii de zăpadă sau alte elemente din pădure sunt potrivite pentru o astfel de tematică.

Stilul minimalist

Pentru cei care au optat pentru un decor interior de tip industrial, scandinav sau minimalist, bradul de Crăciun ar trebui să fie în același ton cu încăperea. De aceea, nu numărul de decorațiuni ar trebui să fie restrâns, iar acestea să aibe forme simple. Anumite persoane preferă să împodobească brăduțul doar cu instalația luminoasă.

Brazi de Crăciun decorați monocrom

Unul dintre trendurile foarte apreciate, mai ales de către designerii de interior, este bradul monocrom, adică decorat cu o singură culoare predominantă. Un astfel de pom de Crăciun este foarte elegant și impunător. Poți alege nuanța în funcție de paleta cromatică ce predomină în încăpere sau poți selecta o culoare în funcție de mesajul pe care îl transmite aceasta.

Alb

Cea mai îndrăgită culoare pentru ornamentele de Crăciun, după cea roșie, este albul. Acesta simbolizează stratul de zăpadă care împodobește orașele sau peisajele montane. De asemenea, insuflă puritate și spiritualitate. Reprezintă o alegere ideală pentru stilul minimalist, iar decorațiunile sunt ușor de asortat.

Auriu

Această nuanță duce cu gândul la bogăție, căldură și luminozitate, în același timp. Alege auriu dacă îți dorești ca întreaga încăpere să strălucească.

Roz pal

Deși nu se numără printre culorile specifice Crăciunului, este din ce în ce mai apreciată de cei care vor să aibă un brad special. Rozul pal (denumit și millennial pink) se potrivește în cadrul încăperilor decorate cu nuanțe deschise, minimaliste. Nu ezita să faci această alegere dacă îți dorești un brad delicat și modern.

 

Albastru

Un brad cu ornamente albastre sau bleu va fi cu adevărat rafinat și va avea un aspect impozant. Chiar dacă este o culoare rece, albastrul se asortează cu crenguțele, iar rezultatul va fi impresionant

 

Alte culori

Când vine vorba despre selectarea nuanței, o persoană creativă nu va ezita sa facă alegeri îndrăznețe, precum mov, portocaliu sau oricare altă preferință. De aceea, îți este permis să decorezi bradul cu ce culoare dorești, atât timp cât nu deviezi de la opțiunea inițială.

 

Brazi de Crăciun neconvenționali

Pentru cei care vor să iasă din tipare atunci când vine vorba de decorarea bradului, există numeroase posibilități. Nu toată lumea este atrasă de ideea unui pom artificial, iar din ce în ce mai multe persoane își doresc să aibă o atitudine ecologică, prietenoasă cu mediul.

Din fericire, există multe soluții pentru a avea un brad de Crăciun luxos și original la tine acasă, fără să trebuiască să cumperi unul tăiat.

Una dintre cele mai la modă metode este atârnarea globurilor de plafon, astfel încât să aibă forma unui brad. Este o modalitate rafinată de a reda un copac de Crăciun, care va impresiona orice oaspete.

De asemenea, poți folosi și alte obiecte care, suprapuse, să ia forma conică a bradului. Poți utiliza decorațiuni din hârtie, decupate în forma dorită, sau cercuri, decorate cu globuri. Luminate din interior, aceste aranjamente își vor pune amprenta și asupra încăperii, prin jocurile de lumini și umbre.

O altă variantă este simularea unui brad pe unul dintre pereți, printr-un aranjament de crenguțe aspectuoase, pe care poți agăța ornamente. Această metodă de decorare nu este cu nimic mai prejos decât un brad natural, dacă este realizată corespunzător.

Împodobirea bradului reprezintă unul dintre cele mai frumoase momente din an și este un motiv de bucurie atât pentru copii, cât și pentru adulți. Procesul în sine are frumusețea lui, iar rezultatul poate fi unul pe măsură, dacă respecți regulile de decorare explicate în articol.

Acordă-ți plăcerea de a avea un brad decorat cu aceeași grijă cu care ți-ai amenajat locuința elegantă. Folosește ornamente elegante, realizate din materiale de calitate, cu finisaje la standarde înalte, iar pomul va fura privirile tuturor!

Informații suplimentare

Ambalare cadou

1 glob cu stativ in cutie alba cu fereastra transparenta 11 x 11 x 24 cm, 1 glob in cutie  rosie cu funda si decor 12 x 12 x 14 cm, 1 glob în cutie albă cu fereastră transparentă 11x11x17 cm, 1 glob in cutie carton natur 12 x 12 x 12 cm, Fără cutie cadou, Set 4 globuri in cutie carton natur cu fereastră, Set 6 globuri in cutie rosie deluxe 34 x 22 x 11

S-ar putea să-ți placă și…