Colier pandantiv Regalit 55 mm
230,00 lei
Colier la baza gâtului. cu pandantiv lucrat cu spate liber
Paandantivele cu ”spate liber” sunt mult mai greu de executat (vezi mai jos MOD DE REALIZARE) decât cele cu spate suport textil. Dar sunt și mai frumoase și mai elegante,
Au și avantajul că, dacă se dorește un colier lung (baza se poate înlocui cu lanț) acesta se va vedea frumos și pe față și pe spate.
Descriere
Colier pandantiv regalit 55 mm
Materiale:
- Piatră semiprețiosă Regalit culoare turquoise, formă lacrimă
- Mărgele sticlă japoneze Toho și Delica 0,8-1,0 mm
- Mărgele sticlă Cehia ”pinch” 5 mm, culoare verde-turquoise închis
- Mărgele sticlă Cehia ”fire polish” verde
- Bază colier șnur cerat turquoise închis și deschis.
- Accesorii tehnice din inox
Dimensiuni:
- Dimensiuni pandantiv 55x 35 mm (fără anoul de prindere)
- Lungime bază colier 40 cm + 5 cm lănțic prelugitor
Mod de realizare, tehnici folosite
Regalitul lacrimă este înconjurat de o țesătură lucrată manual, din mărgele japoneze foarte mici. Tehnica de lucru se numește ”Peyote” și necesită multă răbdare și atenție. O greșeală cât de mică poate necesita uneori reluarea de la zero a elementului lucrat în această tehnică.
Țesătura se lucrează direct în jurul pietrei, circular, întâi 2-3 rânduri cu mărgelele mari – 1 mm, apoi cu mărgelele mici- 0,8mm, pe rând, pe fața și pe spatele pietrei, pentru a ”închide ” piatra înăuntrul țesăturii.
Anoul de prindere este și el lucrat manual, este o broderie cu mărgele ”fără susținere”. Spre deosebire de broderia normală, unde mărgelele se cos pe un material, aici prinderea mărgelelor se face doar între ele. Forma și dimensiunea mărgelelor, precum și tensiunea firului de prindere, trebuiesc corelate în așa fel încât mărgelele să se ”așeze” pentru a obține forma dorită. Cum modelele sunt unicat, deci se fac pentru prima oară, cel mai adesea forma dorită de obține după căteva încercări , reluări de la zero.
Pandantivele cu ”spate liber” sunt mult mai greu de executat decât cele cu spate suport textil. Dar sunt și mai frumoase și mai elegante. Au și avantajul că, dacă se dorește un colier lung (baza se poate înlocui cu lanț), acesta se va vedea frumos și pe față și pe spate.